Districtul San Bernardino din California este cel mai mare district ca întindere geografică de la graniţa Statelor Unite ale Americii, având o suprafaţă de peste 50.000 de kilometri pătraţi de teren. Departamentul serviciilor informatice (ISD) oferă o varietate de tehnologii informatice şi servicii de comunicaţii pentru toate departamentele, districtele speciale şi alte agenţii guvernamentale federale, de stat şi locale. Serviciile informatice cuprind: operaţiuni computerizate şi asistenţă pentru sisteme 24 de ore din 24, şapte zile pe săptămână; administrare la nivel naţional pentru telefonie, transmisii prin microunde, radio şi WAN/LAN; acces la poştă electronică la nivel naţional, la Internet şi la site-urile Web din district; dezvoltarea şi întreţinerea sistemelor de afaceri; gestionare pentru proiecte de automatizare multidepartamentale; consultanţă pentru diferite platforme ale producătorilor; o gestionare integrată a documentelor şi soluţii pentru fluxul de lucru.
În martie 2000, cetăţenii din California au aprobat prin vot alocarea unor fonduri de aproape 2 miliarde USD pentru siguranţa apei, calitatea apei, protecţia împotriva inundaţiilor şi proiectele legate de coeficientul de siguranţă a apei pe tot cuprinsul statului. Unele dintre aceste fonduri au fost alocate pentru a finanţa crearea de hărţi detaliate cu drenarea şi utilizarea terenurilor de la lacul Big Bear, cea mai importantă destinaţie turistică, ca lac cu apă dulce, din sudul Californiei. Hărţile Sistemului informatic geografic (GIS) sunt o parte esenţială a planului general pentru dezvoltarea Planului de implementare a volumului total maxim zilnic (TMDL) pentru bazinul de acumulare al lacului Big Bear. În sprijinul acestui proiect, districtul San Bernardino a obţinut date de pe teren de înaltă rezoluţie cu munţii Big Bear.
Deoarece printre părţile implicate în acest efort comun se numărau agenţii locale, de stat şi federale, dar şi consultanţi particulari de pe tot cuprinsul Statelor Unite ale Americii, districtul avea nevoie de o soluţie pe Internet pentru ca datele să poată fi vizualizate cu un client Web. Pentru a oferi o modalitate convingătoare şi dinamică de afişare a datelor era necesară experienţa virtuală 3D. "Era vital să putem afişa imaginile într-un model virtual pe care să-l distribuim printr-o interfaţă Internet", spune Mike Cohen, şeful echipei GIS de dezvoltare a aplicaţiilor pentru servicii informatice din district.
Soluţia trebuia să fie uşor de utilizat, dar să dispună şi de capacităţi vizuale puternice pentru a afişa imaginile aeriene, datele despre parcele şi datele despre străzi.
La momentul respectiv, o soluţie numită Keyhole răspundea acestor cerinţe. Keyhole a fost apoi achiziţionată de Google şi transformată în Google Earth pentru întreprinderi. La momentul respectiv, Cohen şi echipa sa au comparat Google Earth cu alte produse competitive. "Era un produs bun, dar la momentul respectiv nu accepta modelul distribuţiei pe Internet, model de care aveam mare nevoie pentru acest proiect", spune Cohen.
S-a luat decizia de a continua cu Google Earth.
Procesul de integrare a mers perfect. "Tehnicianul ne-a arătat cum să integrăm datele despre parcele şi cum să le reprezentăm pe un server de fuziune fără a fi nevoiţi să refacem întregul set de date," spune Cohen.
De la această tranziţie, Google a îmbunătăţit semnificativ funcţiile Google Earth. Versiunea pentru întreprinderi dispune de un limbaj KML performant, permiţând încorporarea în soluţie a funcţionării performante a sistemului GIS.
Versiunea publică de Google Earth a făcut ca produsul să fie cunoscut de milioane de utilizatori din întreaga lume, o satisfacţie în plus pentru Cohen care spune "Ceea ce ne încântă este faptul că oamenii sunt deja familiarizaţi cu versiunea pentru public. Procesul de învăţare a fost foarte rapid."
Cohen este impresionat de numărul de utilizatori care pot accesa datele simultan. "Important este că putem accepta simultan până la 250 de utilizatori în mediul Google actual", spune el. "Am peste o sută de clienţi activi în acest moment şi numărul lor creşte".
De când s-a adoptat iniţial Google Earth, districtul San Bernardino a crescut constant utilizarea şi disponibilitatea soluţiei pentru alte departamente şi pentru public, cu avantajele de rigoare. În curând, toate departamentele care au probleme legate de exploatarea terenurilor vor trebui să utilizeze Google Earth pentru prezentări.
"Oficialităţile districtului utilizează programul ca parte a procesului de decizie pentru dezvoltarea economică, exploatarea terenurilor şi pentru a vizualiza zone cu inundaţii şi incendii", spune Cohen. "Este un mod eficient de a le permite să vizualizeze un anumit teren şi zonele din jur. Este un tribut adus acestei tehnologii faptul că districtul va recunoaşte Google Earth ca mijloc de afişare preferat."
Alte departamente utilizează Google Earth pentru a încărca şi evalua date. "Agenţia pentru dezvoltare economică poate utiliza programul pentru a prezenta o zonă economică nouă," spune Cohen. "Pot efectua un zbor virtual pentru vedea unde se află şoselele, căile ferate şi aeroporturile şi pentru a obţine o perspectivă de care nu pot beneficia în alt mod. Modelul virtual este foarte performant. S-a dovedit a fi un instrument de succes pentru dezvoltarea economică."
Nu numai că datele sunt mai uşor de manevrat, mai cuprinzătoare şi mai accesibile, dar sunt şi mai uşor de distribuit. "Oamenii cumpără o parcelă în mijlocul deşertului şi întreabă unde este situată în zona respectivă. Noi putem căuta după numărul parcelei şi putem localiza rapid orice parcelă din district. Apoi, pot trimite un mesaj e-mail clientului cu o imagine generală şi acesta poate micşora imaginea pentru a obţine un plan general."
"Avem servere de fuziune configurate în laboratoare şi în medii de dezvoltare şi producţie. Dezvoltăm şi procesăm propriile noastre straturi de date, inclusiv parcelele şi reţelele noastre stradale," spune Cohen. De exemplu, harta de bază cu parcelele din district prezintă informaţii despre aproximativ 788.000 de parcele de teren, permiţând utilizatorilor să tasteze numărul unei parcele şi să "zboare pe deasupra" locaţiei respective pentru a afla mai multe despre geografia împrejurimilor şi despre nivelul impozitelor.
Cu sprijinul iniţial oferit de Google, echipa lui Cohen a fost capabilă să încorporeze acestea şi alte cantităţi impresionate de date interne în fişierele de date existente ale produsului Google. Acum districtul este capabil să gestioneze şi să integreze independent propriile date.
Deoarece districtul are una dintre zonele urbane cu cea mai rapidă dezvoltare din ţară, datele sale trebuie actualizate regulat. Echipa lui Cohen a perfecţionat tehnici care îi permit să introducă rapid în sistem imagini aeriene noi. Multe departamente, inclusiv cele de Lucrări publice, Servicii de exploatare a terenurilor şi Biroul Cărţii funciare utilizează aceste informaţii actuale pentru a-şi îmbunătăţi etapele de lucru, pentru a gestiona eficient proiecte şi pentru a oferi servicii mai bune.
De asemenea, districtul San Bernardino permite geniştilor militari să acceseze aceste date. "Au utilizat programul cu succes pentru a vizualiza date de înaltă calitate pentru Big Bear," spune Cohen.
Mai beneficiază şi clienţii comerciali. "Agenţii imobiliari consideră că această soluţie este foarte utilă şi că îi ajută în vânzările de proprietăţi. Dacă cineva caută 160 de acri la o anumită distanţă de calea ferată sau de şosea, acesta este un instrument extraordinar pe care-l poate utiliza din afara districtului," spune Cohen.
Practic, oricine poate vizualiza aceste date, indiferent dacă se află sau nu în district. "Pot crea un fişier KMZ legat la reţea care să permită oricărui client Google din lume să vizualizeze toate delimitările din Cartea funciară," spune Cohen. Aceşti utilizatori pot vizualiza online versiuni ale tuturor cărţilor funciare din district - peste 500 de registre conţinând până la 21.000 de pagini cu referiri la fiecare parcelă din district.
Satisfacţia lui Cohen privind această soluţie este imensă. "Ne ajută să ne atingem scopul, acela de a ajunge la public şi de a oferi servicii mai bune pentru fiecare cetăţean sau organizaţie care doreşte să facă afaceri în district," spune el. "Şi ajută lucrătorii din district să lucreze mai inteligent şi să creeze modele decizionale mai bune. Vechea zicală "O imagine face mai mult decât o mie de cuvinte" este foarte adevărată când este vorba de Google Earth. Puteţi mări imaginea pentru a privi o casă sau o proprietate, panta unui munte unde a avut loc un incendiu, sau puteţi zbura în canioane să vedeţi cât de abrupt este terenul şi de ce a avut loc o inundaţie. Acestea sunt lucruri care nu pot fi descrise în cuvinte, iar o imagine ajută la clarificare şi vine în sprijinul descrierilor. Utilizatorii au o imagine completă a ceea ce există acolo. Este de-a dreptul uimitor."
Contactaţi departamentul de vânzări pentru informaţii suplimentare.