Google Earth pentru întreprinderi – Server Google Earth
Software-ul Server Google Earth pentru întreprinderi oferă un conţinut bogat 3D şi 2D cu acces facil prin găzduirea unor cantităţi imense de date create de Fuziune Google Earth pentru întreprinderi. Aceste date pot fi accesate de Clientul Google Earth pentru întreprinderi, în cazul hărţilor 3D, sau de un browser Web, în cazul hărţilor 2D. Serviciile acceptate, cum ar fi geocodarea, sunt disponibile prin noul modul Cadru de căutare, care permite ca mai multe baze de date să fie unite printr-un plug-in API.
Software-ul Server Google Earth pentru întreprinderi poate satisface cerinţele dvs. de găzduire, începând cu găzduirea hărţilor cu vizualizare aeriană formate numai din seturi de date vectoriale pentru utilizare online cu Google Earth şi până la hărţile complete, independente, care conţin teraocteţi de imagini, teren şi date vectoriale. Organizaţia dvs. poate distribui datele sub forma unui glob 3D independent ce poate fi vizualizat cu Clientul Google Earth pentru întreprinderi sau a unei hărţi bazate pe browser 2D, utilizând Hărţi Google.
"Modul suprapunere" din Server Google Earth pentru întreprinderi combină perfect cele două soluţii prin publicarea unei hărţi create din datele vectoriale ale organizaţiei, permiţând utilizatorilor să vizualizeze aceste date în Clientul Google Earth pentru întreprinderi, suprapuse peste o hartă detaliată la dimensiuni de teraocteţi care constă din terenuri, imagini, modele vectoriale şi 3D găzduite de Google. De asemenea, organizaţiile mai pot utiliza Serverul Google Earth pentru întreprinderi pentru a găzdui date vectoriale într-o interfaţă Hărţi Google 2D.
Întreprinderile care deţin cantităţi mari de imagini, teren, date vectoriale şi KML pot utiliza Serverul Google Earth pentru întreprinderi în modul "independent" pentru a găzdui şi livra date către întreaga organizaţie. Utilizatorii din cadrul întreprinderii pot beneficia de aceste hărţi cu ajutorul unei interfeţe de utilizator uşor de utilizat, cum ar fi Clientul Google Earth pentru întreprinderi sau funcţia hărţi 2D din Google Earth pentru întreprinderi.
Funcţii Server Google Earth:
- Conceptul eficient permite accesul rapid la seturi de date imense
- Sunt acceptaţi simultan 250 de utilizatori pentru fiecare licenţă
- Conceput, testat şi suport dovedit pentru configuraţii cu trafic echilibrat care acceptă simultan mii de utilizatori
- Cadru de căutare - permite servicii multiple de căutare care pot fi accesate printr-un singur API
-
- Modul inclus de geocodare la nivel de oraş
- Căutarea punctelor de interes (POI) - permite căutarea atributelor vectoriale pentru datele vectoriale incluse.
- Utilizează Apache 2.2
-
- Acceptă transmisia de date prin HTTP sau HTTPS
- În Apache sunt acceptate metode multiple de autentificare pentru a securiza hărţile cu vizualizare aeriană
- Suport server virtual pentru a găzdui mai multe globuri cu vizualizare aeriană pe acelaşi sistem
-
- Servere virtuale în funcţie de numele gazdei
- Servere virtuale în funcţie de locaţie
- Servere virtuale în funcţie de port
Cerinţe de sistem:
- Minimum 2 CPU Intel 3 GHz sau 2 CPU AMD Opteron 248
- Minimum 1 GO de memorie RAM pentru fiecare nucleu; se recomandă 2 GO de memorie RAM pentru fiecare nucleu
- 1 controler pentru interfaţă de reţea Ethernet (se recomandă Ethernet Gigabit)
- Sisteme de operare Linux acceptate:
-
- SuSE Linux Enterprise Server versiunea 9 şi 10 (pe 32 de biţi şi 64 de biţi)
- Red Hat Enterprise Linux, AS şi ES, versiunea 4 (pe 32 de biţi şi 64de biţi)
- Cerinţe de spaţiu liber pe hard disk:
-
- Minimum recomandat 500 GO
- Cerinţele de spaţiu liber pe hard disk depind de cantitatea de date importate în Earth pentru întreprinderi.
Permiteţi utilizatorilor dvs. să se conecteze la datele dvs.
Clientul Google Earth pentru întreprinderi
are funcţiile suplimentare din Google Earth Pro, iar în plus permite utilizatorilor să se conecteze la globul 3D al întreprinderii care conţine datele unite, concepute şi cu stilul creat în Fuziune Google Earth pentru întreprinderi şi găzduite pe Serverul Google Earth pentru întreprinderi. Plug-in-ul Căutare opţională permite utilizatorilor să interogheze şi să caute datele cu atribute pentru datele vectoriale ale organizaţiei.
|
Hărţile bazate pe browser 2D
pot fi create utilizând Fuziune Google Earth pentru întreprinderi şi pot fi distribuite prin Server Google Earth pentru întreprinderi. Utilizatorii dvs. se pot conecta la datele geospaţiale utilizând un browser, exact aşa cum se conectează la Hărţi Google, din reţeaua internă.
|